Rugăciunea pe care trebuie să o spui, în Marțea Mare

Loading...

În ziua de 23 aprilie este mare sărbătoare la români! În Marțea Mare este bine să te gândești la toți cei dragi ție și să rostești o rugăciune care te va proteja de cele rele.

În ziua de 23 aprilie, creștinii ortodocși trec în Marțea Mare și mai au foarte puțin până la sărbătoarea Paștelui. În această zi, est bine să spui următoarea rugăciune, pentru a fi ferit de cele rele și pentru a avea spor în toate, sănătate și liniște în casă și în suflet.

„Doamne Dumnezeul meu! Osândit stau înaintea Feţei Tale celei Sfinte, şi-mi mărturisesc nevrednicia, neputinţa şi sărăcia mea cea mare. Pentru aceasta mă rog Ţie, o, Izvor dulce şi noianul îndurării, deschide stavilele cerului şi plouă asupra mea bunătăţile îndurării Tale, pentru ca să pot scoate lacrimi, să plâng, să spăl şi să curăţesc sufletul meu de întinăciunea păcatelor, cu căinţă tare şi adevărată. Şi ca să-mi dai acest Dar, Stăpâne, pun mijlocitor pe Înaintemergătorul Ioan, către care zic:

O, învăţătorule al credinţei şi mărite Proorocule, care eşti mai mare decât toţi proorocii, precum Însuşi Fiul lui Dumnezeu te-a numit în Sfânta Evanghelie, tu, care ai arătat poporului pe Stăpânul Hristos, tu, care L-ai botezat în Iordan şi ai văzut cerurile deschizându-se, tu, care ai auzit glasul Părintelui Ceresc şi ai văzut pe Duhul Sfânt ca un porumbel pogorându-se peste El. Rogu-te, ajută-mi cu mijlocirea ta, tu, care stai în cer înaintea judecătorului Veşnic, şi fă să se îndure de mine, că ai multă îndrăzneală înaintea Lui. Întinde mâna aceea, cu care L-ai botezat şi strică cugetele mele cele rele, şi mă întăreşte să-mi petrec viaţa pe calea cea bună a lui Dumnezeu. O, Proorocule!

Luminează-mi mintea cu poruncile Domnului, ca să le ţin minte şi să le păzesc, până la capătul vieţii mele. Şi să stai lângă mine în ora morţii mele, să ma duci pocăit înaintea Stăpânului meu, Dumnezeu. Roagă-te încă şi pentru toată lumea, ca Dumnezeu să dea ajutor creştinilor, şi celor vii şi celor răposaţi, şi să-i odihnească de nevoile cele multe, să le dea toate cele de trebuinţă şi să-i învrednicească Împărăţiei Sale. Amin”

Lasă-ne un comentariu!
Loading...

Lasă un răspuns

x

Check Also

Rugăciunea de Vineri. Dacă vrei să îți meargă bine toată ziua, ar fi bine să rostești cu credință această rugăciune

Rugaciune de vineri. Ce trebuie sa spui ca sa iti mearga bine toata ziua Iata ...