Rugăciunea pe care să o rostești pentru protecție! O spui dimineața și tot ce-i rău stă departe de tine toată ziua! Începe chiar de AZI! 

Loading...

Atunci când te simți fără puteri sau fără vlagă și simți că gândurile negre îți dau târcoale, există o rugăciune foarte puternică, de protecție, care te poate ajuta să treci cu bine peste obstacolele din viața ta.

Este rugaciunea de dimineata a Stareților de la Optina, care funcționează foarte bine, mai ales dacă o spui din suflet. Rugăciunea Stareților de la Optina nu este foarte cunoscută, dar este incredibil de folositoare celor care trec prin clipe mai grele sau care vor să se protejeze de prezența gândurilor negre și a altor lucruri negative.

„Doamne, dă-mi sa întâmpin cu linişte sufletească tot ce-mi va aduce ziua de azi.

Doamne, dă-mi întru totul să mă supun voii Tale Sfinte.

În tot ceasul acestei zile povăţuieşte-mă şi ajută-mă în toate. Toate câte le voi auzi şi mi se vor întâmpla în această zi, învaţă-mă să le primesc cu sufletul liniştit şi cu credinţă tare, că pentru toate este Sfântă voia Ta.

În toate cuvintele şi faptele mele călăuzeşte-mi gândurile şi simţămintele. În toate întâmplările neprevăzute, fă să nu uit că totul este trimis de către Tine.

Doamne, învaţă-mă să mă port cu dreptate şi înţelepciune cu toţi fraţii mei, să nu tulbur şi să nu supăr pe nimeni.

Doamne, dă-mi putere să duc povara zilei şi toate câte mi se vor întâmpla în această zi cu pace în suflet.

Doamne, călăuzeşte-mi voia mea şi învaţă-mă să mă rog, să cred, să nădăjduiesc, să rabd, să iert şi să iubesc.

Amin.”

Este foarte bine să-ţi ceri iertare de la Dumnezeu! Dacă-ţi ceri iertare de la Dumnezeu, primeşti har! Să spui așa:

Întreabă cineva dacă este suficient să-ţi ceri iertare de la Dumnezeu dacă ai greşit în faţa cuiva şi-ţi este ruşine să mergi la acea persoană.

Este foarte bine să-ţi ceri iertare de la Dumnezeu. Dar, dacă-ţi ceri iertare de la Dumnezeu, primeşti har şi, dacă primeşti har de la Dumnezeu, nu mai poate să-ţi fie nici ruşine, nu te mai poţi nici trufi în faţa celuilalt şi alergi cu bucurie şi-ţi ceri iertare. Altfel înseamnă că nu-ți ceri destul iertare de la Dumnezeu, îți pare ţie că ceri. Nu ai străpungerea ini­mii, n-ai primit har în schimbul rugăciu­nii tale, pentru că…, pentru că îl negli­jezi pe aproapele tău.

Dacă ai greşit, mai ales public, l-ai jignit sau altceva rău ai făcut, trebuie să mergi să-ţi ceri iertare, de multe ori chiar public. Apostolul Pavel, când a fost bă­tut pe nedrept şi, după ce a aflat că este cetăţean roman, a venit garda să-şi ceară iertare şi să-l slobozească din temniţă, zicând: „Iartă-ne, n-am ştiut că eşti cetă­ţean roman”. El le-a zis: „M-aţi bătut în piaţă, în faţa adunării întregi, iar acum veniţi să-mi cereţi iertare în taină? În pia­ţă, acolo să mergeţi cu mine să spuneţi ce-aţi făcut!” Sigur că Apostolul n-avea nevoie de acest spectacol, dar voia să-i mustre şi voia să găsească încă un prilej pentru a propovădui Evanghelia. Le-a pus această condiţie. Noi nu punem con­diţii nimănui, dar, dacă am greşit, ne cerem iertare. Mai ales dacă am jignit public pe cineva, trebuie să ne cerem ier­tare public, ca să ştie şi oamenii care au fost de faţă că noi ne-am cerut iertare.

Dar dacă am greşit faţă de cineva vorbindu-l de rău, şi el nu a aflat, spun Sfin­ţii Părinţi în Patericul Sfântului Sava, nu este nevoie să mergi la el să-ţi ceri ierta­re, tulburându-l. Adică: „Ştii, Vasile, eu te-am vorbit de rău ieri, acolo…” îi faci o tulburare care n-are nici un rost. Mergi şi te spovedeşte duhovnicului şi vezi-ţi de viaţa ta. Însă în cazul în care ştii că el a aflat că l-ai vorbit de rău, mergi şi-ţi cere iertare. Aşa că, pe toate să le facem cu înţelepciune.

Rugăciune de iertare
Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeule Preamilostiv, Răscumpărător al celor păcătoşi, pentru mântuirea neamului omenesc ai lăsat Cerurile şi Te-ai sălăşluit în valea aceasta mult păcătoasă a plângerii şi ai primit pe Dumnezeieştii Tăi umeri neputinţele noastre şi ai purtat durerile noastre!

Sfinte Pătimitorule, ai fost rănit şi chinuit pentru păcatele şi fărădelegile noastre şi de aceea noi înălţăm către Tine, Iubitorule de oameni, rugăciuni smerite. Primeşte-le, Preabunule Doamne şi Te pogoară către neputinţele noastre şi păcatele noastre nu le pomeni! Iartă-ne Doamne Iisuse Hristoase!

Cel care prin Sângele Tău ai înnoit firea noastră cea căzută, înnoieşte-ne, Mântuitorul nostru şi pe noi, cei care ne aflăm întru stricăciunea păcatelor şi mângâie inimile noastre cu bucuria desăvârşitei Tale iertări! Iartă-ne, Doamne Iisuse Hristoase!

Cu tânguire şi lacrimi de pocăinţă fără de măsură, cădem la picioarele milostivirii Tale Dumnezeieşti. Iartă-ne Doamne Iisuse Hristoase! Curăţeşte-ne, Dumnezeul nostru, cu Harul Tău cel Dumnezeiesc, pe noi toţi, de toate nedreptăţile şi fărădelegile vieţii noastre, ca întru sfinţenia iubirii Tale de oameni, să-Ţi mulţumim pentru toate milele Tale, să lăudăm Preasfânt Numele Tău, dimpreună cu al Tatălui şi al Preabunului şi de Viaţă Făcătorului Tău Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor! Amin!

Ierom. Savatie Baștovoi, A iubi înseamnă a ierta, ediția a doua, Editura Cathisma, București, 2006, p. 79-81

 

 

Lasă-ne un comentariu!
Loading...

Lasă un răspuns

x

Check Also

Rugăciunea de Vineri. Dacă vrei să îți meargă bine toată ziua, ar fi bine să rostești cu credință această rugăciune

Rugaciune de vineri. Ce trebuie sa spui ca sa iti mearga bine toata ziua Iata ...