Rugăciunea de VINERI care TE SCAPĂ de orice necaz

Loading...

Rugăciunea și credința sunt singurele care te pot ajuta să treci mai ușor peste toate încercările grele ale vieții. Cu ajutorul lui Dumnezeu, care îți îndreaptă calea, poți să o iei pe drumul cel bun.

Atunci când te afli într-un impas trebuie să rostești rugăciunea de vineri timp de 9 săptămâni, la aceeași oră. Întotdeauna, în zilele de vineri când te rogi trebuie să ții post.
„Miluieşte-ne pe noi, Doamne, miluieşte-ne pe noi, că nepricepându-ne de niciun răspuns, această rugăciune aducem Ţie, ca unui Stăpîn, noi păcătoşii robii Tăi, miluieşte-ne pe noi! Doamne, miluieşte-ne pe noi că întru Tine am nădăjduit, nu Te mânia pe noi, ci ne izbăveşte de vrăjmaşii noştri, că Tu eşti Dumnezeul nostru şi noi suntem poporul Tău, toţi lucrul mâinilor Tale şi numele Tău chemăm.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta şi după mulţimea îndurărilor Tale şterge fărădelegea mea. Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea şi de păcatul meu mă curăţeşte, că fărădelegea mea eu o cunosc şi păcatul meu înaintea mea este pururea. Ţie unuia am greşit şi rău înaintea Ta am făcut, ca să Te îndreptezi întru cuvintele Tale şi să biruieşti când vei judeca Tu. Că iată întru fărădelegi m-am zămislit şi în păcate m-a născut maica mea, că iată adevărul ai iubit: cele nearătate şi cele ascunse ale înţelepciunii Tale mi-ai arătat mie.

Stropi-mă-vei cu isop şi mă voi curăţi; spăla-mă-vei şi mai vârtos decât zăpada mă voi albi. Auzului meu vei da bucurie şi veselie, bucura-se-vor oasele cele smerite. Întoarce faţa Ta de către păcatele mele şi toate fărădelegile mele şterge-le. Inimă curată zideşte întru mine, Dumnezeule, şi duh drept înnoieşte întru cele dinlăuntru ale mele. Nu mă lepăda de la faţa Ta şi Duhul Tău cel Sfânt nu-L lua de la mine. Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale şi cu duh stăpânitor mă întăreşte.

Învăţa-voi pre cei fără de lege căile Tale şi cei necredincioşi la Tine se vor întoarce. Izbăveşte-mă, Dumnezeul mântuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta. Doamne, buzele mele vei deschide şi gura mea va vesti lauda Ta. Că de-ai fi voit jertfă, ţi-aş fi dat, arderile de tot nu le vei binevoi. Jertfa lui Dumnezeu, duhul umilit, inima înfrântă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfîntului Duh!

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.”

Citită 3 vineri la rând, această rugăciune vă scapă de depresie!

Rugăciune depresie – Problemele zilnic ne fac de multe ori să ne pierdem încrederea în noi și de aici până la apariția depresiei, nu mai e decât un pas. În aceste condiții, trebuie să vă rugați neîncetat. Iată ce rugăciune reușește să vă aducă liniște în suflet și să îndepărteze gândurile depresive.

Rugăciune depresie – Spuneți rugăciunea în fiecare vineri seară, timp de 3 vineri la rând!
Această rugăciune extrem de puternică trebuie rostită seara, fiind urmată de 10 metanii!

“Stăpâne Mult-Milostive, Doamne Iisuse Hristoase, Doctorul sufletelor şi al trupurilor noastre, vino şi vindecă-mă şi pe mine, netrebnicul robul Tău.

M-am îndepărtat de Tine, am rănit Bunătatea şi Iubirea Ta, am păcătuit la cer şi înaintea Ta, toate fărădelegile le-am săvârşit şi stau lipsit de toată virtutea şi sănătatea.

Trupul meu a slăbănogit, sufletul meu s-a umplut de răutate, duhul meu a slăbit, voinţa mea s-a stricat, toate se îneacă şi suferă înlăuntrul meu.

Izbăveşte-mă, Doamne, de toată apăsarea sufletească prin care trec cu dreptate şi pe care au pricinuit-o multele mele păcate. Eu sunt cel care am greşit pentru această pustiire şi pieire a sufletului meu. Egoismul m-a stăpânit, nepăsarea m-a înrobit, lenevirea m-a apropiat de ceasul morţii.

Iartă-mă, Doamne, şi vindecă netrebnicul meu suflet, îndepărtează de la mine duhul cel viclean care-mi aduce această nepăsare nesuferită a sufletului şi a trupului.

Alungă greutatea din inima mea. Slobozeşte-mi sufletul şi trupul de akedie, de deznădejde, de moarte. Eu de bunăvoie le-am adus în sufletul meu pe toate acestea.

Miluieşte-mă, Doamne, şi iartă-mă pe mine cel apăsat şi suferind sufleteşte şi trupeşte, Tu, Care eşti Bucuria şi Lumina şi învierea şi Paștele desfătării noastre, Tu Care ne-ai făgăduit „nu Mă voi depărta de tine, nici nu te voi părăsi”, Tu, Cel Care Te-ai pogorât până la „vistieriile iadului”, căutând oaia cea pierdută, adică pe mine. Miluieşte-mă, Doamne, pentru rugăciunile Preacuratei, Preabinecuvântatei Maicii Tale, Bucuria noastră a tuturor oamenilor şi a tuturor Sfinţilor.

Amin!”.

Lasă-ne un comentariu!
Loading...

Lasă un răspuns

x

Check Also

Rugăciunea de Vineri. Dacă vrei să îți meargă bine toată ziua, ar fi bine să rostești cu credință această rugăciune

Rugaciune de vineri. Ce trebuie sa spui ca sa iti mearga bine toata ziua Iata ...