Rosteste rugăciunea zilei de MIERCURI! Te ajuta sa treci cu bine peste obstacolele aparute peste zi, te linisteste si iti reda speranta:

Loading...

O rugăciune deosebită care deschide sufletului o perspectivă deosebită, atrage atenția sinelui spre smerenie, spre slava lui Dumnezeu, spre bucuria rugăciunii pentru aproapele și cugetarea la judecata particulară.

Aceasta este o rugăciune pe care trebuie să o spunem fiecare zi de miercuri, predându-ne voii lui Dumnezeu și iubirii Sale nespuse. Fie ca Domnul să atingă inimile tuturor celor care o vor citi:

Doamne Atotputernice şi Atotîndurate! Îmi aduc aminte că Te-ai născut Om din Sfânta Fecioară în peşteră şi ai fost vândut cu treizeci de arginţi de ucenicul cel viclean, ca să ne răscumperi pe noi, păcătoşii, de sub puterea diavolului. Pentru aceasta, Te rog, îndură-Te de mine, păcătosul!

Primeşte, Doamne, această mică a mea rugăciune, şi umilită a mea voinţă, că mă întristez pentru că Te-am întristat şi mă amărăsc pentru că Te-am supărat fără de număr. La Tine, Prea Bunule Mântuitor, am toată speranţa şi cred că Tu, Care din iubire de oameni ai primit să fii vândut pentru noi, Te vei îndura şi de mine acum, ca să mă mântuieşti de chinurile cele de veci, şi să mă învredniceşti Împărăţiei Tale.

Nu Te depărta de la mine, Doamne, şi ajută-mi, ca în toate să fac voia Ta şi să nu Te mai răstignesc în toate zilele cu faptele mele cele păcătoase, nici să Te batjocoresc cu cugetele mele cele rele, precum făceau iudeii cei necredincioşi în timpul Sfintelor Tale Patimi, ci ca femeia cea păcătoasă să-Ţi spăl picioarele, cu lacrimile ochilor mei, pentru ca să mă învrednicesc a auzi şi eu din Gura Ta cea dulce: Iertate să-ţi fie păcatele. Amin.

Arhimandrit Sofronie: Când zici aceste 3 scurte rugăciuni, legi cu Hristos o legătură personală și nimic rău nu te mai poate atinge! Puteri nebănuite cu fiecare cuvințel! Iată-le:

Atunci când zicem rugăciunea aceasta, legăm cu Hristos o legătură personală ce scapă raţiunii
Dacă gândurile năvălesc asupră-ne şi ne opresc a ne ruga curat, trebuie să fim răbdători şi să strigăm „Doamne, miluieşte-mă!”. Prin această împotrivire activă preschimbăm, puţin câte puţin, firea omenească cea de după cădere, care face din noi fii ai celui dintâi Adam.

Luptăm, iar lupta aceasta trebuie să fie cu adevărat adâncă, să-şi însuşească un caracter cosmic. Nu, noi nu suntem doar nişte indivizi atacaţi de gânduri. Cu răbdare să strigăm: „Miluieşte-mă, miluieşte-mă!”. Iată cum să ne împotrivim relelor „gânduri”, cum să le împiedicăm a ne stăpâni. Nu vă daţi bătuţi prea curând, ci repetaţi rugăciunea până când ea va pătrunde în străfundurile conştiinţei voastre.

„Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi”. Atunci când zicem rugăciunea aceasta, legăm cu Hristos o legătură personală ce scapă raţiunii. Viaţa lui Hristos pătrunde puţin câte puţin în noi.

Unii se roagă în gând, cu mintea. Însă nu poate fi rugăciune fără ca inima să ia parte. În rugăciune, inima şi mintea sunt împreunate în chip nedespărţit.

Arhimandrit Sofronie, Din viaţă şi din Duh, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2014, p. 57

 

Lasă-ne un comentariu!
Loading...

Lasă un răspuns

x

Check Also

Rugăciunea de Vineri. Dacă vrei să îți meargă bine toată ziua, ar fi bine să rostești cu credință această rugăciune

Rugaciune de vineri. Ce trebuie sa spui ca sa iti mearga bine toata ziua Iata ...