Pomenirea generală a celor plecați dintre noi, azi, 3 noiembrie! Cum faci coliva pentru Moșii de toamnă, ca să fie primită! Rețeta, pas cu pas! Nu uita să dai și de pomană!


Sâmbătă, 3 noiembrie, credincioșii prăznuiesc Moșii de Toamnă în Sâmbăta Morților, sărbătoare ce are loc în fiecare an în prima sâmbătă din luna noiembrie. Credicioșii țin Moșii de Toamnă, în amintirea celor pierduți, iar bisericile oficiază ample liturghii. Coliva este preparatul cel mai important, motiv pentru care este nelipsit de la ceremonial. Iată cum prepari coliva pentru Moșii de Iarnă și Sâmbăta Morților.

Atunci când sunt Moșii de Toamnă, se țin pomeni și liturghii pentru sufletul celor adormiți. Coliva, vinul, lumânările și tămâia sunt elemente primordiale prin care credincioșii îi pomenesc în rugăciune pe cei morți, la Sfânta Liturghie.

Coliva semnifică trupul celui adormit, este expresia materială a credinței noastre în înviere, pentru că este preparată din boabe de grâu, iar Mântuitorul Iisus s-a folosit de parabola bobului de grâu, prevestind Învierea Sa. Vinul, după câte se știe, reprezintă sângele Mântuitorului, iar lumânările, lumina credinței.

Loading...

Cum prepari cea mai bună rețetă de colivă
Coliva este un preparat vechi de când lumea, nelipsit în manifestările mortuare precreștine. Prezentă îndeosebi la evenimentele nefericite din viața oamenilor, rămâne, totuși, un desert delicios. Ca să te pregătești cum se cuvine de Sâmbăta Morților, îți prezentăm o rețetă de colivă, ca a măicuțelor de la mănăstire.

Ingrediente colivă

1 kg arpacaș
1,5 kg miez de nucă
250 g zahăr
Coaja rasă de la 2 lămâi

Coaja rasă de la 1 portocală
2 lingurițe de scorțișoară
3 linguri esență de rom
Pentru ornat: bomboane, cacao, zahăr pudră, miere etc.

Mod de preparare

Alege grâul și spală-l în 9 ape călduțe, apoi pune la fiert 3 litri de apă într-o oală încăpătoare. Când începe să fiarbă apa, dă focul mic și adaugă arpacașul. Lasă-l la fiert și mai mișcă oala din când în când ca să nu se lipească grâul (nu se amestecă în grâu cu lingura). Lasă pe foc până când mai rămâne doar puțină apă, iar atunci adaugi zahărul și amesteci cu o lingură de lemn, apoi mai lași câteva minute pe foc, până ce se evaporă toată apa. Răstoarnă grâul într-un vas smălțuit și acoperă cu un prosop curat, umezit.

Dă jumătate din cantitatea de miez de nucă prin mașina de tocat, iar pe restul taie-i bucățele cu cuțitul. Lasă grâul să stea peste noapte. De dimineață, adaugă miezul tăiat la cuțit și un sfert din cantitatea de miez dat prin mașina de ocat, apoi amestecă împreună cu coaja rasă de lămâie și portocală. Toarnă în compoziție esența de rom și gustă – dacă nu este destul de dulce, mai poți adăuga puțină miere.

Frământă apoi compoziția cu mâna, apoi așaz-o pe platouri. Pe deasupra, adaugă în strat gros restul de nucă dată prin mașină. Ultimul pas este ornarea ornarea colivei, după plac. Poftă bună!

Lasă-ne un comentariu!
Loading...

Lasă un răspuns

x

Check Also

Cel mai bun cremșnit pe care l-ai mâncat vreodată! Iata reteta:

Ți-e poftă de ceva bun și parcă ai vrea să încerci cremșnitul cu vanilie pe ...