De cine se prind vrăjile! Acestea sunt cele 3 mari cauze! Vindecarea constă în:

De cine se prind vrăjile! Acestea sunt cele 3 mari cauze! Vindecarea constă în:

Cine poate fi afectat de magie?

Cei ce trăiesc în păcat

Din experienţa Bisericii noastre cunoaştem că cei ce fac păcate, mai ales cei ce sunt robiţi patimilor trupului, sunt expuşi magiei. Cu alte cuvinte, păcatele lor îi dezarmează complet, ei dându-se poftelor diavolului. Dar dacă purtaţi o cruce, dacă vă închinaţi sfintelor moaşte sau dacă aveţi o Evanghelie acasă, cum vă poate afecta magia?

Loading...

Fiindcă Iulian Apostatul şi-a făcut semnul crucii cu mâinile curate, dracii care-l atacau la porunca vrăjitorului s-au împrăştiat ca fumul. Dar după ce a măcelarit un copilaş, după ce i se spusese să facă aşa de către vrăjitor şi îşi spălase mâinile în sânge, nu mai conta de câte ori îşi făcea semnul crucii. N-a avut nici un efect, iar dracii l-au înfrânt. Păcatul lui îl făcuse nevrednic de paza dumnezeiască. De aceea, dacă săvârşiţi păcate de moarte, atunci nici moaştele, nici crucea, nici Evanghelia nu vor folosi la nimic împotriva magiei.

Participarea neregulată la Biserică şi împărtăşirea rară

Participarea la biserica. La Dumnezeiasca Liturghie, oamenii care sunt demonizaţi urlă: „Ard, ard.” Din ce pricină ard? Este din pricina dumnezeiescului har, care la Liturghie se revarsă ca o apă. Deci Dumnezeiasca Liturghie este foc care-l arde pe diavol (şi farmecele lui). Astfel că oamenii care nu participă regulat la biserică pot fi afectaţi de farmece. Iată de ce: însuşi diavolul, la o adunare a ocultiştilor, le-a interzis să participe la Dumnezeiasca Liturghie. Sfântul Macarie Egipteanul i-a spus unei femei căreia i se făcuse farmece să nu lipsească niciodată de la Biserică.

Împărtăşirea neregulată. „Vrăjile se prind de tine deoarece nu te-ai împărtăşit de cinci săptămâni”, i-a spus Sfântul Macarie acelei femei amintite mai sus. „Deci, dacă va impartasiti rar, ii dati diavolului un bat cu care sa va bata.” Rugaciunile inainte de Sfanta Impartasanie spun: „Ca nu cumva indepartandu-ma prea multa vreme de impartasirea de Tine, sa fiu prins de lupul cel intelegator.”

Ce-i de făcut?

Tot cel „vrăjit” trebuie: să se depărteze de păcat, să se ducă la biserică, sa se spovedeasca si sa se impartaseasca cu Sfintele Taine, sa bea agheasma in fiecare zi, sa se roage si sa tina post regulat, sa i se citeasca rugaciunile de exorcizare (Molitfele Sfantului Vasile, etc.) o data pe saptamana. Numai astfel poate fi biruita vraja si arsa ca paiele. (Arhimandritul Vassilios Bacoiannis)

Rugăciune către Sfântul Mucenic Ciprian, izbăvitorul de vrăji, blesteme și de toată lucrarea diavolească
2 Octombrie

Stăpâne Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Creatorule și Chivernisitorule a toate, Sfânt și slăvit ești; Împăratul împăraților și Domnul domnilor, slavă Ție. Tu Cel ce locuiești în lumina cea nepătrunsă și neapropiată, pentru rugăciunea mea, a smeritului și nevrednicului robului Tău, depărtează demonii și stinge viclenia lor de la robii Tăi; revarsă ploaie la bună vreme peste tot pământul și fă-l să-și dea roadele lui; copacii și viile să-și dea deplin rodul lor; femeile să fie dezlegate și eliberate de nerodirea pântecelui; acestea și toată lumea mai întâi fiind dezlegate, dezleagă și toată zidirea de toate legăturile diavolești. Și dezleagă pe robul Tău (numele) împreună cu toate ale casei lui de toate legăturile satanei, ale magiei, ale farmecelor și ale puterilor potrivnice. Împiedică Tu, Doamne Dumnezeul părinților noștri toată lucrarea satanei, Tu Cel ce dai dezlegare de magie, de farmece, de vrăji și de toate lucrările satanicești și de toate legăturile lui, și distruge toată lucrarea vicleană prin pomenirea Prea Sfântului Tău nume.

Așa, Doamne, Stăpâne a toate, auzi-mă pe mine nevrednicul slujitorul Tău și dezleagă pe robul Tău (numele) de toate legăturile satanei și dacă este legat în cer, sau pe pământ, sau cu piele de animale necuvântătoare, sau cu fier, sau cu piatră, sau cu lemn, sau cu scriere, sau cu sânge de om, sau cu al păsărilor sau cu al peștilor, sau prin necurăție, sau în alt chip s-au abătut asupra lui, sau dacă din altă parte au venit, din mare, din fântâni, din morminte, sau din orice alt loc, sau dacă a venit prin unghii de om, de animal, sau gheare de pasăre, sau prin șerpi (vii sau morți), sau prin pământul morților, sau dacă a venit prin străpungere de ace, dezleagă-le pentru totdeauna, în ceasul acesta, Doamne, cu puterea Ta cea mare.

Tu Doamne, Dumnezeul nostru, Care cunoști și știi toate, dezleagă, sfărâmă și distruge, acum, lucrările magiei, iar pe robul Tău (numele) păzește-l cu toți ai casei lui de toate uneltirile diavolești.

Zdrobește cu însemnarea cinstitei și de viață făcătoarei Cruci toate puterile potrivnicilor. Pustiește, distruge și depărtează pentru totdeauna toate lucrările magiei, vrăjitoriei și fermecătoriei de la robul Tău (numele).

Așa, Doamne, auzi-mă pe mine păcătosul slujitorul Tău și pe robul Tău cu toți ai casei lui, și dezleagă-i de demonul de amiază, de toată boala și de tot blestemul, de toată mânia, nenorocirea, clevetirea, invidia, farmecele, nemilostivirea, lenea, lăcomia, neputința, prostia, neînțelepciunea, mândria, cruzimea, nedreptatea, trufia, și de toate rătăcirile și greșalele, știute și neștiute, pentru sfânt numele Tău, că binecuvântat ești în veci. Amin.

Lasă-ne un comentariu!
Loading...

Lasă un răspuns