Povestea reală a lui Ioan Năstase, copilul care vrea să se facă sfânt:

Loading...

Pe Ioan Năstase l-am cunoscut la Mănăstirea “Sfântul Ioan Rusul”, de hramul acestui aşezământ din Episcopia Giurgiului.

Atunci îi mărturisise Preasfinţitului Ambrozie că vrea să se facă… sfânt! Zilele trecute l-am revăzut în Bucureşti, de data aceasta în “cerul” lui de acasă, populat cu icoane, cărţi religioase, un pian, o orgă, jucării şi un fluier. Acest copil de numai 7 ani are o poveste de viaţă exemplară, iar printre muzicienii de vârsta lui este considerat, de departe, cel mai bun.

Se numeşte Ioan Năstase, are 7 ani, cântă la pian, la orgă şi la fluier, citeşte de la 5 ani, cântă Condace, Axioane, “Tatăl nostru” şi alte cântări bisericeşti, cunoaşte aproape toată Liturghia, citeşte “Apostolul” şi slujeşte ca ipodiacon al Preasfinţitului Ambrozie, Episcopul Giurgiului.

A participat la numeroase concursuri interne şi internaţionale, festivaluri de pian, dă recitaluri şi se roagă. Are un palmares impresionant care totalizează 25 de diplome, trei medalii, un trofeu şi o mascotă a concursului, tot atâtea premii, aproape toate pentru locul I la interpretare pian. Şi dacă îi ceri îţi dă şi un autograf.

Dar dincolo de toate acestea, Ioan are inocenţa vârstei, bucuria a ceea ce face, firescul unei vieţi pe care nu o poate înţelege altfel, aerul unui profesionist şi curăţia, într-adevăr, a unui sfânt.

De aceea, când vorbeşti cu el, dacă eşti atent, aproape că poţi vedea cerul de dincolo de cer, creaţia lui Dumnezeu, în muzica de dincolo de muzică, frumuseţea şi neţărmurita lume de dincolo de voalul cernit al lumii din lume, universul ca un imens semn al mirării, în care doar nedumeririle şi nepriceperile noastre, ale celor mari, ca nişte cârlige, sugrumă tainele.

“Cerul” de acasă şi cuvântul proorocesc al Patriarhului României

Căldura topeşte macadamul, umbrele pomilor frig aidoma plitelor încinse de cărbuni, de nu mai şti pe unde să te ascunzi. O asemenea zi de iulie nu este tocmai momentul căutat pentru un reportaj.

Şi, totuşi, înotând prin căldura topită în valuri pe trotuoare, am pornit la drum să mă întâlnesc cu el, Ioan Năstase, copilul de 7 ani care vrea să se facă sfânt.

Mărturisesc că gândul lui făcut cunoscut cu ceva vreme în urmă Preasfinţitului Ambrozie m-a surprins, cunoscând preocupările şi visurile altor copii de vârsta lui Ioan.

De aceea, am vrut să-i “iau pulsul”, să vorbesc cu el şi cu părinţii lui, în “cerul” de acasă, acolo unde între visuri şi certitudini diferenţa este făcută doar de simplele nuanţe de interpretare ale celor maturi şi, de ce nu, locul unde reţinerile “de afară” rup barierele în casă, micile orgolii şi năzbâtii ale vârstei se topesc ceva mai repede, “demascând” adevăratul chip al copilului.

Aveam să descopăr însă o familie cu totul aparte şi un copil care-şi poartă tăcerile cu smerenie, ca un dar primit de la Dumnezeu.

Nu a trebuit să fac eforturi ca să înţeleg că sunt oaspetele unei familii de credincioşi care înfruntă încercările vremurilor cu demnitate, curaj, seninătate şi speranţă. Cu multă nădejde.

În acest duh s-a format Ioan. Şi tot ce există în jurul lui aici transmite vizitatorului, discret, acelaşi duh. Aşa că dialogul s-a înfiripat firesc, ca de la creştin la creştin.

Când am deschis uşa apartamentului, Ioan era pregătit parcă pentru concert. Uitase însă să-şi pună cravata, aşa că a fugit la dulap, a scos-o şi şi-a aşezat-o cu graţie la gât, aşteptând parcă ridicarea cortinei ca să poată să-şi slobozească degetele pe clapele pianului.

Dar până să-mi dovedească veridicitatea celor auzite despre el la hramul Mănăstirii “Sfântul Ioan Rusul” din Episcopia Giurgiului, unde îl întâlnisem, Ioan a stat liniştit pe pat, până ce tatăl lui, Ştefan Năstase, mi-a povestit despre artist. O bucată de viaţă cum numai în grădina Domnului se poate naşte.

“Încă de mic avea înclinaţii în multe lucruri minunate. Ioan s-a născut, dacă pot spune aşa, în biserică şi a crescut în biserică.

De la 4-5 luni, până la 1 an, el nu a lipsit din Biserica Dobroteasa, din Capitală, unde noi ne desfăşuram o parte din activitate. Încă de atunci, la slujbe, gângurea în ritmul cântărilor de la strană, unde se afla, în căruţ.

Lasă-ne un comentariu!
Loading...

Lasă un răspuns