Citește Rugăciunea de Duminică către Sfânta Fecioară pentru iertarea păcatelor și curățirea sufletului

Loading...

Tradiția ne spune că orice credincios trebuie să meargă în fiecare duminică la sfânta Liturghie și în același timp să se roage. Citiți în fiecare duminică această rugăciune și veți scăpa de toate problemele.

Vă sunt iertate păcatele iar sufletul va fi curat ca lacrima:

“Din somn ridicându-mă, mulţumescu-ţi Ţie, Preasfîntă Treime! Că pentru multă bunătatea Ta şi pentru îndelungă-răbdarea Ta, nu Te-ai mâniat pe mine, leneşul şi păcătosul. Nici nu m-ai pierdut pentru fărădelegile mele, ci ai arătat iubire de oameni, după obicei; şi întru deznădăjduire zăcând eu, m-ai ridicat ca să slăvesc puterea Ta dis-de-dimineaţă.

Deci, acum luminează-mi ochii gândului, deschide-mi gura ca să cuget la cuvintele Tale, să înţeleg poruncile Tale, să fac voia Ta, să-ţi cânt întru mărturisirea inimii şi să laud Preasfînt Numele Tău: al Tatălui, şi al Fiului şi al Sfântului Duh.

Iubitoare de oameni, Maică a Iubitorului de oameni Dumnezeu, Stăpână, de Dumnezeu Născătoare, pleacă urechea Ta şi ascultă-mă dintru înălţimea slavei Tale. Păcătuit-am, Preasfântă, păcătuit-am şi cunosc fărădelegile mele şi păcatul meu înaintea mea este pururea.

Caută, Preasfântă, spre rugăciunea şi spre mărturisirea robului Tău şi dăruieşte-mi izvor de lacrimi, din sufletu-mi înfrânt, curăţă-mă, dezleagă-mă, spală noroiul păcatelor mele; insuflă, în inima mea, teama cea sfântă faţă de Fiul Tău şi Dumnezeu.

Sfântă Fecioară, roagă-te pentru noi, păcătoșii!

Nor prealuminos al Soarelui Celui înţelegător, străluceşte lumina Ta cea simţitoare în mintea mea cea tulburată şi întunecată, împrăştie şi alungă pâcla cea deasă a cugetărilor mele celor viclene, pentru ca, în liniştea şi blîndeţea luminii strălucirii Tale, să aduc Ţie, Creatorului şi Ziditorului meu, jertfă de laudă şi de mărturisire, slăvindu-Te cu mulţumire pe Tine, rugătoarea pentru cei păcătoşi, şi pe Hristos, Cel născut din Tine şi Dumnezeul nostru, în vecii vecilor.

Amin”.

Lasă-ne un comentariu!
Loading...

Lasă un răspuns

x

Check Also

Rugăciunea de Vineri. Dacă vrei să îți meargă bine toată ziua, ar fi bine să rostești cu credință această rugăciune

Rugaciune de vineri. Ce trebuie sa spui ca sa iti mearga bine toata ziua Iata ...