Citește marți de marți, Rugăciunile lui Antim Ivireanul pentru iertarea păcatelor și împlinirea dorințelor

Loading...

Rugăciunile care se citesc în ziua de marți se numără printre cele mai importante și mai pline de reușită. Orice problemă ați avea sau orice supărare, citiți marți de marți două rugăciuni lăsate moștenire întru eternitate de Antim Ivireanul: Rugăciunea către Mântuitor care rostește dimineața, după ce v-ați trezit și rugăciunea către Maica Domnului, care se va spune seara, înainte de culcare.

Rugăciunea întâi (dimineața, la trezire)

“Dumnezeule şi Părinte al Domnului nostru Iisus Hristos, Cel care m-ai ridicat din patul meu şi m-ai îndrumat până în acest ceas al rugăciunii, dă-mi harul Tău, deschizându-mi gura.

Călăuzeşte-mă cu Duhul Tău cel Sfânt şi învaţă-mă îndreptările Tale. Câte ţi-am greşit până în acest ceas, cu cuvântul, cu fapta sau cu gândul, cu voie ori fără de voie, slăbeşte, lasă, iartă, după mare mila Ta.

Că, dacă Te vei uita la fărădelegi, Doamne, Doamne, cine va putea suferi? Că la Tine este izbăvirea. Tu eşti Unul Sfânt, ajutător puternic şi apărător al vieţii noastre şi pe Tine Te laudă toată zidirea în veci.

Amin”.

Rugăciunea a doua, către Preaslăvita Maica Domnului (seara, înainte de culcare)

“Preasfântă Stăpână, Născătoare de Dumnezeu, izgoneşte de la mine, păcătosul şi nevrednicul robul Tău, lenevirea, uitarea, neştiinţa, nepurtarea de grijă şi toate cugetările viclene şi necurate de la ticăloasa mea inimă şi de la întinatul meu suflet şi de la întunecata mea minte.

Și stinge văpaia patimilor mele şi miluieşte-mă şi ajută-mi, pentru că sunt neputincios cu sufletul şi cu trupul.

Izbăveşte-mă de dorinţele cele viclene, care vin asupra mea, şi de aducerile-aminte din zi şi din noapte şi izbăveşte-mă de toate faptele mele cele rele. Că tu eşti prea binecuvântată mai mult decât toate neamurile şi prea cinstitul tău nume se slăveşte în vecii vecilor.

Amin”.

Lasă-ne un comentariu!
Loading...

Lasă un răspuns

x

Check Also

Rugăciunea de Vineri. Dacă vrei să îți meargă bine toată ziua, ar fi bine să rostești cu credință această rugăciune

Rugaciune de vineri. Ce trebuie sa spui ca sa iti mearga bine toata ziua Iata ...